Sub această deviză s-a desfășurat super petrecerea organizată de reprezentanta Asociației,,Sim.Țim la fel", în cadrul proiectului nostru.
Mulțumim pe această cale doamnei directoare Popa Laura care a sprijinit cu drag evenimentul și a fost sufletul petrecerii, doamnei președinte Simona Țimonea care și în acest an a venit cu mult drag și însuflețire să ne distreze, dar a fost însoțită și de stimatele doamne Rodica Iordache și Claudia Moacă care au sprijinit-o moral și material în reușita acestui eveniment. De asemenea mulțumim și doamnei profesoare Adriana Juică care a participat la petrecere alături de elevii clasei a X-a D de la Colegiul Național ,,Traian Doda" Caransebeș, iar datorită tuturor acestor persoane minunate cu toții am avut parte de numeroase surprize: gustările sărate și dulci, apă și sucuri, atelier de pictură facială, atelier de abilitare manuală și multă muzică bună, toate încadrate într-un decor minunat cu baloane și flori. Mulțumim de asemenea colegei noastre Dorina Stoica care a realizat pe fețele elevilor picturi minunate, copiii devenind astfel mici eroi din basme sau desene animate. Aducem calde mulțumiri și tuturor cadrelor didactice din Centrul Școlar de Educație Incluzivă Caransebeș care au participat la petrecere și se implică trup și suflet în toate activitățile școlii pentru a valoriza munca elevilor noștri cu cerințe educaționale speciale. La petrecerea noastră au fost bineveniți și au participat cu drag și părinți ai elevilor noștri care au rămas profund impresionați de toate activitățile minunate care s-au desfășurat în cadrul evenimentului.
Deoarece Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a spus: ,, Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor." urăm tuturor copiilor astăzi de ziua lor un sincer și călduros: ,,La mulți ani! ".