Pentru a celebra Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități și Ziua Internațională a Voluntariatului, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Caransebeș, cu sprijinul financiar al Episcopiei Caransebeșului, Casei de Cultură George Suru Caransebeș, al Asociației ,,Sim.Țim la fel ”, Clubului Impact Vox Caransebes cu susținerea Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin și al Primăriei Municipiului Caransebeș, a organizat pe data de 4 decembrie 2019 ora 12.00 , vernisajul expoziției amenajate în cadrul Proiectului Educational Regional ,, Diferiți, dar egali " la Galeria de Artă ,, Corneliu Baba ” din Caransebeș .                                       În cadrul expoziției, pe lângă lucrările partenerilor Centrul Școlar pentru Educaţie Incluzivă ,,Constantin Pufan ” Timișoara, Județul Timiș , Centrul Școlar pentru Educaţie Incluzivă Arad , Județul Arad , Centrul Școlar de Educație Incluzivă Vișeu de Sus, Jud.Maramures , Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Orizont Oradea , Jud. Bihor, inscrise la Expozitia Nașterea Domnului motiv de bucurie și sărbătoare a întregii creștinătăți a fost amenajată expoziția cu vânzare a lucrărilor elevilor Centrului Școlar de Educație Incluzivă Caransebeș realizate cu ocazia Crăciunului, sub atenta coordonare a cadrelor didactice din școală constând în ( bețe de Moș Nicolae, coronițe de Crăciun cu crenguțe de brad și împodobite cu globulețe, turtă dulce și prăjiturele de Crăciun, brazi din materiale reciclabile, decorațiuni din lut pentru brad și felicitări de sărbători).    După vernisajul expoziției, coordonatorul proiectului, domnul profesor Duma Cornel Lucian, a incantat pe toți cei prezenți și pe trecători cu un recital de colinde alături de elevii școlii coordonatoare, care l-a susținut în centrul Municipiului Caransebeș alături de Părintele Arhimandrit Casian Rușeț și de reprezentanții instituțiilor partenere. Apoi toți cei prezenți au mers în sala de sport a unității de învățământ coordonatore, la petrecerea cu pizza, suc și bomboane.  Expoziția este amenajată în perioada 4-10 decembrie 2019 la Galeria de Artă Corneliu Baba din Caransebeș și sunteti invitați de organizatori să achiziționați diverse lucrări create cu multă trudă și dragoste de elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă Caransebeș pentru dumneavoastră, aducând astfel un zâmbet de bucurie pe fețele acestor copilași, diferiți, dar Egali.    

Vizualizări: 147

Răspunde la Aceasta